duminică, 2 februarie 2020

Piept de pui în sos de smântână, usturoi și patrunjel

Ingrediente: 
3 bucăţi piept de pui
½ lingură boia de ardei dulce
50 g unt
1 lingură ulei de măsline
3-4 căței de usturoi
250 ml supă de pui strecurată
150 g smântână pentru gătit
50 g parmezan, ras
2 linguriţe zeamă de lămâie
½ linguriţă cimbru
sare și piper după gust
o legătură de pătrunjel verde
Mod de preparare
Pieptul de pui se spală, se porționează în fâșii sau cubulețe după preferințe. Se condimentează puiul cu boia, sare şi piper, după gust si se lasă la macerat circa 1 oră. După ce carnea a stat la macerat, într-o tigaie cu pereții înalți se topeşte jumătate din cantitatea de unt, apoi se adaugă uleiul și puiul și se rumeneşte carnea circa 5-10 minute pe fiecare parte până este bine făcută apoi se scoate pe o farfurie.
Separat într-o oală care nu lipește se topește restul de unt rămas, se amestecă cu supa de pui, parmezanul, zeama de lămâie şi cimbrul. Se potriveşte gustul cu sare şi piper, se lasă pe foc până dă în clocot, apoi se încorporează smântâna și usturoiul pisat. Se amestecă constant până când sosul începe să se îngroaşe, apoi se adaugă bucățile de pui și pătrunjelul tocat. Mâncarea se servește caldă alături de mamaliguță sau crutoane de pâine.
Vă dorim poftă bună și spor la gătit!

vineri, 31 ianuarie 2020

Piure de cartofi cu cașcaval și piept de pui la cuptor

Ingrediente
1 kg cartofi  albi
3 căței de usturoi
un praf de sare
80 g unt
2-3 căni de lapte
250 g piept de pui
1 legatură de pătrunjel
2 cepe
1 ardei gras
4 roșii
un praf de piper măcinat
200 g felii de cașcaval
ulei pentru prăjit
Mod de preparare
Pieptul de pui se spală și se taie în cubulețe. Ceapa și ardeiul se curăță și se toacă mărunt. Se pune ulei la încins într-o tigaie, și se pune la călit ceapa și ardeiul tocat mărunt. Se călește până se înmoaie apoi se adaugă carnea, sare și piper și se călesc circa 5-6 minute, timp în care se amestecă să nu se lipească. Roșiile se spală și se toacă mărunt, apoi se adaugă peste pieptul de pui în tigaie. Tot acum se pune și usturoiul pisat și  se acoperă tigaia cu un capac, se lasă circa 10 minute. Amestecați în tigaie să nu se lipească. După 10 minute se adaugă pătrunjelul spălat și tocat mărunt, se amestecă bine, se pune capacul și se opreste focul.
Cartofii se spală, se curăță de coajă, apoi se taie în cubulețe mari. Cartofii curățați și tăiați se spală sub jet de apă rece și se pun la fiert într-o cratiță încăpătoare. Cartofii se fierb până  intră ușor furculița în ei, apoi se oprește focul, se scurg de apă și se pun într-un bol încăpător. Peste cartofi se pune untul tăiat cubulețe și laptele.
Pentru a îi zdrobi se folosește aparatul pentru pasat cartofii. Cartofii trebuie zdrobiți foarte bine, să nu lăsați bucățele mari de cartofi prin piure. Se bate piureul cu un tel, se potrivește cu sare și se bate circa 2-3 minute până devine cremos și fin.
Asamblarea. Se iau 6 boluri ceramice termorezistente. Se pun câte 3 linguri de piure în fiecare bol, se nivelează fundul bolului cu lingura.
Peste piure se pune compoziția din piept de pui, și se acoperă cu un nou strat de piure. Se nivelează cu lingura în bol, și deasupra peste fiecare bol se pun felii de cașcaval.
Se introduc bolurile în cuptorul preîncălzit la 180 C și se lasă la copt aproximativ 30 -35 min, în funcție de cuptorul fiecăruia,  până când cașcavalul este topit și frumos rumenit la suprafață, apoi se scot din cuptor și se lasă la răcorit.

Vă dorim poftă bună și spor la gătit!

joi, 30 ianuarie 2020

Fursecuri crăpate cu ciocolată

Ingrediente :
230gr de ciocolată ( albă sau neagră după preferinta fiecăruia)
2 ouă
60gr de unt
100gr de zahăr
190gr de făină
un vârf de cuțit de sare
un pliculeț praf de copt
o fiolă esență de vanilie
Mod de preparare:
Ciocolata se rupe în bucăți și se pune într-un bol metalic. Se adaugă untul și se pun la topit la bain marie,  amestecându-se până ambele ingrediente sunt perfect topite. După ce s-au topit se ia bolul de pe aburi și se lasă la răcit să ajungă la temperatura camerei.
Separat se mixează ouăle cu zahărul și esența de vanilie, până se obține o compoziție cremoasă. Se adaugă ciocolata topită și răcită, apoi se omogenizează bine. Făina se amestecă cu praful de copt, cu sarea și se cerne peste compoziția de ciocolată. Se amestecă până se obține un aluat ușor cremos și moale. Nu mai adăugati făină dacă aluatul este prea moale,  acesta se va întări când va sta la frigider. Se acoperă bolul cu folie alimentară și se dă la frigider până a doua zi.
A doua zi se preîncălzește cuptorul la 170˚. Într-o farfurie se pune zahărul pudră. Se tapetează o tavă cu hartie de copt. Se scoate compoziția pentru fursecuri din frigider și cu ajutorul unei lingurițe se iau bucăți mici de aluat, se modelează în mână și se transformă în biluțe de mărimea unei nuci. Fiecare biluță de aluat se trece prin zahărul pudră și se așează în tavă, lăsând distanța între fursecuri fiindcă se vor lăți în timpul  coptului și vor crăpa.
Se dă tava la copt în cuptorul încins pentru 10-15 minute. Fursecurile sunt gata atunci când veți observă că sunt întărite la exterior însă dacă apăsați pe ele sunt moi. Interiorul trebuie să fie moale.
Fursecurile crăpate sunt bune fie calde, fie reci și se pot păstra câteva zile într-o cutie metalică, în loc răcoros.
Vă dorim poftă bună și spor la gătit!

marți, 28 ianuarie 2020

Tocăniță de vită

Ingrediente
600 g carne de vițel
5 cartofi albi
3 morcovi
200 g mazăre
1 ceapa albă
3 căței de usturoi
500 ml supă de legume/sau apă
1 ardei iute (opțional și după gust)
2 linguri pastă de roșii
sare și piper după gust
o linguriță de paprika afumată
5 linguri ulei
1 legatură de pătrunjel verde
Mod de preparare
Carnea de vită se spală și se taie în cubulețe. Ceapa se curăță și se toacă mărunt. Cartofii se curăță, se spală și se taie în cuburi, morcovii se curăță și se taie în bucăți mai mari. Într-o cratiță cu pereții înalți se pune uleiul la încins, apoi se adaugă ceapa și se câlește până se înmoaie puțin și devine translucidă. Peste ceapă calită se adaugă carnea și se călește aproximativ 5 minute.
După 5 minute se adaugă supa de legume, mazărea, morcovii, cartofii, pasta de roșii, ardeiul iute tocat, și condimentele (paprika, sare și piper după gust). Se lasă tocana la fiert, la foc mic aproximativ 1 oră până când carnea este suficient de gatită. În acest timp se amestecă ușor cu o lingură să nu se lipească.
În timpul fierberii tocana va scădea, și se completează cu 1 pahar de apă. Înainte de a opri focul se pune usturoiul tocat mărunt, se amestecă bine și se adaugă peste pătrunjelul tocat mărunt. Se stinge focul și se lasă tocănița acoperită în jur de 10 minute, pentru a se amesteca toate aromele, apoi se poate servi.
Vă dorim poftă bună și spor la gătit!

luni, 27 ianuarie 2020

Tort Sacher cu ciocolată amăruie și gem fin de caise

Ingrediente pentru blat


140 g unt cu 80% grasime, 
110 g zahăr pudră, 
½ miezul unui baton de vanilie sau 1 pliculeț de zahăr vanilat, 
6 galbenuțuri, 
6 albușuri, 
130 g ciocolată amăruie cu 90% cacao,
110 g zahar tos,
140 g făină 


Ingrediente pentru umplutură


400 g gem fin de caise, 
20 ml lichior de portocale sau suc de portocale proaspăt stors


Alte ingrediente


50g unt pentru uns forma, 
1 lingura făină pentru tapetat forma


Ingrediente pentru glazură


200 g zahăr tos,
125 ml apă, 
250 g ciocolată amăruie de calitate cu 80% cacao


Mod de preparare


Untul folosit în rețetă trebuie să fie ținut la temperatura camerei. Se rupe în bucăți ciocolata, se pune într-un bol metalic și se topește pe baie de aburi, amestecând continuu până se topeste de tot, apoi se lasă la răcorit. Separat într-un bol cu pereții înalți se pune untul moale ținut la temperatura camerei, se adaugă peste el zahărul pudră și vanilia sau zahărul vanilat. Se mixează la viteza mare până obținem o compoziție cremoasă și spumoasă. Ouale se separă, albușul de galbenușuri și în compoziția de unt se adaugă pe rând galbenușurile, se mixează ușor după fiecare galbenuș adăugat.
Se toarnă ciocolata topită și răcorită, apoi se încorporează bine cu o spatulă. Separat se mixează cele 6 albușuri cu puțină sare și treptat în timpul mixării se adaugă zahărul. Se mixează până obținem o compoziție albă și lucioasă. Se toarnă spuma de albușuri peste compoziția de unt, se amestecă ușor, apoi se cerne făina și se omogenizează. 
Se amestecă ușor cu mișcări de sus în jos, până obținem o compoziție omogenă și ușor aerată. Blatul tortului Sacher după ce este copt trebuie să rămână umed și cremos, să nu devină uscat și cu aspect buretos. Se unge cu unt o formă de tort rotundă cu diametrul de 25 cm, și se tapetează cu făină. Daca aveți o formă cu fundul și pereții detașabili acesta se va tapeta și cu hârtie de copt. Se preîncinge cuptorul la 170C. Se toarnă compoziția în formă de tort, se  nivelează uniform cu o spatulă și se dă formă la copt pentru circa 50 de minute.
În timpul coacerii ușa cuptorului trebuie să rămână deschisă cam aproximativ 1 deget în primele 15 minute de coacere, apoi se închide ușa. Vom ști că blatul este copt atunci când  la o atingere ușoară cu degetul va rămâne o amprentă pe blat. În timpul coacerii blatul poate crăpa, dar îl putem repara la asamblare. După ce este copt blatul se răstoarnă pe un grătar de bucătarie și se lasă aproximativ 20 de minute la răcorit. După 20 de minute dacă ați folosit o hârtie de copt se dezlipește hârtia de copt. Se lasă blatul pe grătar până la răcirea completă. După ce a ajuns la temperatura camerei se taie blatul cu un cuțit cu lama lungă și ascuțită în 2 foi transversale. Ca să nu se lipească foile taiate se așează pe o hârtie de copt.
Prepararea umpluturii

Gemul de caise se pune într-o crăticioară și se încălzește ușor apoi se strecoară printr-o sită fină. Se diluează cu puțin lichior de portocale sau suc de portocale. Cu această compoziție fină se ung bine blaturile pe ambele părți și se așează, unul peste altul, dacă este crăpat, se decupează partea crăpată și îl așezăm cu partea curățită de crăpătura în interior.

Blatul se lasă pe grătar, sub el se pune o hârtie de copt, ne va fi utilă când vom muta tortul pe un platou. Sub grătar se pune o tavă, o să ne fie nesesară când vom turna glazura. Se ung și lateralele tortului cu această compoziție.

Prepararea glazurii

Într-o crăticioară se pune zahărul, apa și ciocolata. Se pune crăticioara la fiert la foc mediu și se lasă circa 5 minute din momentul în care începe să fiarbă. După ce a dat în clocot, se ia de pe foc și se lasă deoparte, la răcorit câteva minute. În acest timp se amestecă ușor din când în când să nu permitem formarea unei pelicule la suprafață. Nu amestecați puternic fiindcă glazura se transformă în fondant. După ce glazura este aproape de temperatura camerei, dar totuși ușor calduță, se toarnă cu o singură mișcare circulară peste tort și foarte rapid cu o spatulă se coboară și pe laterale. 
Glazura odată turnată se răcorește foarte repede și nu mai prea poate fi corectată, așa că nu încercați să o nivelați. Tortul Sacher se lasă câteva ore la temperatura camerei pentru a i se solidifica glazura, nu se ține la rece. Având multă ciocolată dacă îl băgați la frigider se va întări foarte rău. Se ține la temperatura camerei și se poate servi după 2-3 ore. Acest tort se păstrează foarte bine chiar și o săptămână, neavând cremă, îl puteți păstra într-o cutie specială pentru tort.
Vă dorim poftă bună și spor la gătit!

sâmbătă, 25 ianuarie 2020

Plăcintă de cartofi cu carne tocată

2 kg cartofi, 800g carne de vită, 2 linguri smântână și 50g unt – Așa “plăcintă” de cartofi cu carne tocată să tot faci… E o bunătate! În linii mari, ai nevoie doar de cartofi și carne tocată pentru acest deliciu… smântână, unt, o ceapă și un pic de ulei de floarea-soarelui s-ar putea să aveți deja în frigider…

Ingrediente
  • 2 kg cartofi
  • 800 grame carne de vită
  • 1 ceapă
  • 2 linguri smântână
  • 50 grame unt
  • sare, piper după gust
  • ulei de floarea-soarelui
Cum se prepară?
Se spală bine carnea de vită, se usucă și se taie în bucăți mici.
Se curăță ceapa și se toacă mărunt.
Se spală cartofii și se pun la fiert cu tot cu coajă, în apă puțin sărată.
Tocați bine carnea și amestecați-o cu ceapa tăiată, cu sare și piper.
Puteți folosi și carne gata tocată, nu este o problemă…
Amestecul de carne se prăjește pe o tigaie, cu un pic de ulei, până când carnea este gata.
Dacă mai este nevoie, se mai poate adăuga un pic de apă…
Cartofii fierți se decojesc, se pun intr-un bol adânc, se pisează în piure și se amestecă cu 50 grame de unt.
O să aveți nevoie de o formă rotundă de copt, cu margini detașabile, tapetată în prealabil cu hârtie de copt și unsă cu puțin ulei.
Se toarnă o jumătate din piureul de cartofi în formă și se nivelează bine.
Deasupra se toarnă carnea prăjită, se acoperă cu piureul rămas, se nivelează și se unge cu 2 linguri de smântână.
Încălziți cuptorul până la 180 grade Celsius, puneți forma în cuptor și coaceți plăcinta până când aceasta capătă o crustă apetisantă, de culoare aurie…
La final, după ce s-a răcit un pic, se transferă pe o farfurie și poate fi servită.

Poftiți la masă – Să aveți poftă!

Ciulama de pui cu ciuperci și smântână

Ingrediente :
Două bucăți piept de pui (puteți folosi și pulpe de pui),
o ceapă, 
un morcov, 
o bucată rădăcină de țelină, 
60 ml ulei, 
50 de grame de unt,
300 gr ciuperci champinion proaspete, 
un ardei roșu, 3-4 căței de usturoi, 
350 gr smântână grasă pentru gătit cu 35% grasime, 
60 gr făină, 
o legătură de pătrunjel verde, 
sare și piper după gust 
Mod de preparare 
Se spala bine carnea de pui, apoi se taie pieptul în bucăți potrivite ( puteti tăia fiecare bucată de piept in două, să il lăsati intreg, sau il puteti tăia cubulete). Ceapa, morcovul, telina si ardeiul se curătă, se spală si se toacă mărunt. Intr-o oală care nu lipeste se pune puțin ulei, se adaugă legumele și se lasă la călit circa 2-3 minute, apoi se adaugă pieptul de pui, sare și piper după gust, și se călește carnea pe ambele părti circa 1 minut, apoi se acoperă cu apă rece (1,5 l apă), și se pune la fiert pe foc mediu. 
Separat se spală ciupercile și se taie în jumătăți sau cubulete mici. Într-o tigaie se pune  puin ulei, untul și după ce acesta s-a topit, se adaugă ciupercile, si se călesc amestecând constant, până se înmoaie, apoi se oprește focul și se lasă  tigaia cu ciuperci deoparte.

După ce carnea este bine fiartă, se scot bucățile de piept de pui și supa se strecoară printr-o sită, într-un vas separat. Legumele din sită se pun peste ciupericle călite și din supă se opresc circa 600 ml .  Pieptul de pui se pune înapoi în oală, se toarne peste el cei 600 ml de supă și se pun să se înfierbânte pe foc mic. Se adaugă peste pieptul de pui tot conținutul tigăii cu ciuperci și legume,  apoi se amestecă ingredientele în oală.
Într-un bol mare se pune smântâna și se amestecă bine cu telul. Peste smantană se adaugă treptat făina, și se amestecă cu telul permanent, să nu se formeze cocoloașe. Se adaugă un polonic din supa fierbinte peste smântâna apoi se toarnă tot conținutul în oală, si se amestecă ușor.  Se lasă ciulamaua la fiert  pe foc mic cam 10-15 minute, până se îngroașă și se gătește făina, apoi se oprește focul. Se taie mărunt pătrunjelul, se curătă și se zdrobește usturoiul, apoi  se adaugă în sos, și se amestecă bine. Ciulamaua se servește caldă alături de mămăligă caldă.
Vă dorim poftă bună si spor la gătit!