În momentul în care am primit de la Karpaten Premium Angus, o bucată de ceafă de vită să gătesc ceva bun din ea, am avut mari emoții întrucât până acum nu am mai folosit ceafă de vită la gătit, și în plus știam că trebuie să fac ceva bun dar în așa fel încât să nu se simtă gustul specific acestei cărni. Am pus mâna pe telefon și am sunat-o pe mama care mi-a spus că dacă vreau să îmi iasă o friptura bună rău de tot, să pun carnea la marinat în lapte. Normal că am ascultat-o, ca doar o mamă știe să dea sfaturi bune iar friptura pe care am servit-o a fost….de-li-cioa-să!
Ingrediente :
– 1,5 kg ceafa de vită
– 600 ml lapte de vacă
– 3-4 căței de usturoi
– 2 lingurițe sare fină
– 1 linguriță boia de ardei dulce
– piper măcinat
– 5 linguri ulei de floarea soarelui
– un praf de chilli
– ață pentru legat bucata de carne
Mod de preparare:
– se curăță bucata de carne de surplusul de grăsime, dacă este cazul – la mine nu a fost nevoie, se împănează cu usturoi și se condimentează cu cele enumerate mai sus
– într-un vas se pune laptele și apoi se asează carnea
– se lasă la marinat circa 12 ore
– se unge un vas yenna cu ulei se toarnă laptele în care a stat carnea, se rulează carne sub formă de ruladă și se leagă cu ață și apoi se așează în vas
– se acoperă vasul cu capac sau cu folie de aluminiu și se dă la cuptor la 225 de grade, timp de 2 ore și jumătate
– după o oră, se întoarce carnea și se lasă la cuptor în vas tot acoperit
– după 2 ore se ia capacul/folia, se scurge zeama din vas și se pun 3 linguri de ulei
– se lasă carnea să se rumenească ușor pe ambele părți
– după o oră, se întoarce carnea și se lasă la cuptor în vas tot acoperit
– după 2 ore se ia capacul/folia, se scurge zeama din vas și se pun 3 linguri de ulei
– se lasă carnea să se rumenească ușor pe ambele părți
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu